Vești noi pentru o categorie de români. În anul 2024, se vor oferi încă 3 zile libere de la stat. Este vorba despre zilele de 2 mai, 16 august şi 27 decembrie. Însă, zilele libere vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru. Vezi mai jos, în articol, ce a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Sunt vești noi pentru persoanele care lucrează la stat. Bugetarii vor primi încă 3 zile libere, anul viitor, însă acestea vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru. Este vorba despre zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024. Despre acest aspect a vorbit Mihai Constantin, la finalul ședinței Executivului care a avut loc joi, 21 decembrie. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că această măsură a fost adoptată și își va avea efectele începând cu anul viitor.
„Mai am şi o veste care cred că este bună pentru români, în general. Este vorba despre zilele libere pentru anul care vine, 2024, pentru cei din sistemul bugetar. Şi anume, pe lângă cele care sunt legal zile libere, s-a mai decis ca zilele de joi, 2 mai, vineri, 16 august, şi vineri, 27 decembrie 2024, să fie zile libere pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice. Se poate face astfel o punte pentru trei minivacanţe, care cred că-i vor bucura pe mulţi în anul care vine”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Vă prezentăm calendarul zilelor legale din anul 2024.
Sursă foto: Pixabay